Marketing experiential la Cannes
Pentru publicitari, festivalul de la Cannes este punctul de turnură al anului. Timp de o săptămână, Cannes Lions ne arată ce idei strălucite au mai avut colegii noştri de breaslă, care sunt noile trenduri şi până unde au mai fost împinse barierele domeniului.
Din ce în ce mai multe campanii experienţiale îşi fac loc în cadrul premiilor de la Cannes, aşa că am hotărât să vi le arătăm pe cele care ne-au impresionat cel mai mult.
Smart a reuşit să dea o latură distractivă aşteptatului la semafor. Oameni la întâmplare sunt rugaţi să danseze într-un cadru special, unde mişcările lor sunt înregistrate şi proiectate direct pe ecranul semaforului. Rezultatul? Cu 81% mai mulţi pietoni au aşteptat culoarea verde înainte de a traversa.
http://www.hondatheotherside.com/d.php
Celebra campanie video de la Honda ne oferă două perspective ale aceleiaşi poveşti. Simultan. Apăsând tasta R, userul poate comuta la un video diferit cu acelaşi personaj principal şi cu aceleaşi scene, dar cu un context complet diferit, care pune în valoare diferenţele dintre Honda Civic şi varianta Type R.
Campania Hammerhead ajută bicicliştii să găsească mai uşor drumurile destinate lor. Device-ul se montează pe ghidonul bicicletei şi are rolul de a scuti bicicliştii de pauzele necesare pentru a se uita pe GPS. Hammerhead preia date direct dintr-o aplicaţie şi indică, în timp real, direcţia către cea mai apropiată bandă de biciclişti.
Mobilizată de problemele Argentinei cu accidentele auto, echipa Samsung a montat pe spatele camioanelor Samsung un display din patru ecrane care să le ofere şoferilor vizibilitate din perspectiva camionului. Cu toate că invenţia nu va schimba lumea, are potenţialul de a salva numeroase vieţi.
Acestea sunt doar câteva din campaniile noastre preferate, de vreme ce ediţia de anul acesta a premiilor se anunţă a fi foarte competitivă. Vouă ce campanie v-a plăcut cel mai mult?
Tu ce zici de asta? Lasa un comentariu
Cautare
Categorii
- Campanii Marketing Experiential (26)
- Interviuri (2)
- Studii Marketing Experiential (4)
- Uncategorized (129)